Striperi Funky Boys
Sfaturi și idei pentru o petrecere a burlacilor inedită
O petrecere a burlacilor de care vă veți aminti peste ani nu trebuie să fie deloc ca-n filme. Există idei mai bune, simplu de pus în practică.
Sfaturi utile pentru organizarea petrecerii burlacilor
Dacă ai văzut The Hangover și Bachelor Party, te gândești deja nu la petrecerea burlacilor, ci la urmările ei. Toate filmele de profil folosesc aceeași idee a unui “party gone wrong”, însă cine a trecut deja prin asta știe că realitatea e mult mai cuminte, chiar și atunci când plănuiești să nu fie așa.
Este motivul pentru care nu îți propunem nici excursia în la Las Vegas, nici o petrecere cu surprize, ci idei ceva mai practice, care au toate șansele să fie apreciate de întreaga gașcă.
Înainte de toate, să stabilim cine se ocupă de organizarea petrecerii. De obicei, cavalerul de onoare, adică cel care citește (probabil) acest articol, în complicitate cu mirele, de la care așteaptă câteva indicații - printre altele, unde și-ar dori să aibă loc petrecerea, care sunt activitățile cu care ar vrea să își surprindă prietenii și cele care nu au ce căuta în program.
Un alt aspect important îl reprezintă bugetul petrecerii. Există deja o cutumă în acest sens, petrecerea burlacilor fiind organizată în urma unei chete la care participă toți prietenii mirelui. Acest lucru face ca nu toate ideile trecute inițial pe foaie să fie realizabile, din punct de vedere financiar, cu excepția situației în care mirele se hotărăște să contribuie semnificativ la strângerea banilor.
Iată ce alte detalii sunt importante, pentru organizarea unei petreceri a burlacilor reușite:
Nu este întotdeauna vorba despre o petrecere; ultima ieșire cu băieții, în calitate de burlac, poate însemna multe alte lucruri, de la un city break, la o ieșire pe mare, cu velierul, după cum vei vedea dacă parcurgi ideile pe care ți le-am pregătit.
Nu organiza petrecerea burlacilor cu câteva zile înainte de nuntă, ci mai devreme, dacă nu vrei ca prietenii mirelui să fie cei mai obosiți invitați de la nuntă.
Având în vedere faptul că toți invitații participă cu o sumă la organizarea petrecerii, evită ideile extravagante, pentru care aceștia s-ar putea simți obligați să contribuie cu mai mulți bani.
Rezervă din timp spațiul în care se va desfășura petrecerea și nu uita să anunți despre ce fel de eveniment este vorba și ce ar putea include programul.
Dacă tot am ajuns la program, nu organiza totul singur, ci propune-le invitaților să participe cu diferite surprize și mici discursuri.
Cu excepția situației în care petrecerea constă într-o degustare de vinuri, rezervă din vreme și băuturile, mai ales dacă ai pe listă alegeri mai puțin convenționale și mai dificil de procurat.
Idei pentru petrecerea burlacilor
Să zicem că ai pus la cale, împreună cu mirele, primele detalii (cine va participa, care este suma cu care ar putea contribui fiecare, dacă vă doriți o petrecere sau cu totul altceva), dar nu ați stabilit încă în ce va consta, mai exact, ieșirea cu băieții.
V-am pregătit o listă cu cele mai bune idei, pe care le puteți dezvolta după bunul plac, ținând, însă, cont și de preferințele invitaților:
Weekend într-unul dintre orașele distracției
Uită de Las Vegas și rezervă bilete pentru Amsterdam, Berlin, Londra sau Eivissa (Ibiza).
Wine Tasting Night
România nu duce lipsă de podgorii, crame și wine bars, așa că aveți unde să ieșiți la un pahar. De fapt, mai multe, pentru că nu va fi vorba despre clasica ieșire la bere (vin, în acest caz), ci despre o degustare ca la carte, pe care unele dintre aceste locuri o oferă vizitatorilor.
Căutați un bar sau o cramă care are în meniu un număr mare de etichete, de pe diferite continente, cele mai interesante vinuri fiind cele din Statele Unite (California), Australia, Spania, Italia, Argentina, Chile, Africa de Sud, alături de câteva nume românești.
Alternativ, degustarea se poate referi la whisky și trabucuri.
Supraviețuitorii
Pregătiți-vă corturile și plecați într-o expediție demnă de show-ul de televiziune Born Survivor: Bear Grylls. Este mai bine să faceți asta în țară, decât pe meleaguri străine, mai ales că se găsesc destule locuri sălbatice, iar pentru mai multă siguranță și puțin ajutor, înarmați-vă cu un kit de supraviețuire special conceput pentru astfel de aventuri.
Toate pânzele sus!
E simplu: închiriați un yacht cu vele, condus de un skipper calificat, dar de activitățile de la bord, adică de partea de sailing, ocupați-vă chiar voi. La capătul câtorva ore bune de navigație, noaptea veți acosta în port (Constanța), după care aveți de ales între a ieși în oraș, pentru o petrecere ad-hoc, sau un somn binemeritat, în cabinele velierului.
Skydiving
Este una dintre ideile care nu poate constitui o surpriză, invitații știind de la bun început ce urmează, dar și o idee mai greu de transformat în realitate, dat fiind că nu oricine se grăbește să sară cu parașuta. Will Smith are o relatare amuzantă despre tot ce înseamnă o astfel de aventură: teama dinaintea saltului, cum poate fi ea depășită și ce fel de senzații experimentează cineva aflat la prima săritură.
Casino Party
Fie că ajungeți sau nu în Vegas, cazinourile intră pe lista locurilor unde poate fi organizată petrecere a burlacilor. Luați momentul în serios și pregătiți-vă să vă încercați norocul, iar dacă se lasă cu pierderi, cel puțin veți rămâne cu câteva amintiri de povestit nepoților.
Altfel de grătar
Dacă v-ați plictisit să tot organizați grătare în curte, este momentul pentru nivelul următor: închiriați o limuzină și îndreptați-vă spre cel mai elegant restaurant care servește fripturi argentiniene, italiene sau alte minunății suculente și aromate.
#petrecere #burlaci #perecerea #burlacilor #organizare #idei #destinatii #idee #sfaturi #organizare #petreceri